Vreau să încep prin a vă felicita pentru progresul pentru care l-aţi făcut în ultimul an, aţi reuşit să întoarceţi cârma Moldovei cu 180 de grade dinspre Est către Vest. Rezultatele se văd şi pe plan internaţional, sunteţi văzuţi mult mai bine decât românul din stânga Prutului, banii de la instituţiile internaţionale au venit fără nici o ezitare, fonduri nerambursabile sunt din ce în ce mai multe pentru voi la dispoziţie. Asistenţă în domeniul juridic, economic, politic vi se oferă cu mare generozitate din Vest.
Cu toate acestea, nu am putut întelege cum de un asemenea referendum important pentru viitorul vostru a fost atât de puţin băgat în seamă ? Nu v-au ajutat banii de la UE, nu aţi avut finantare pentru organizarea voturilor din afară ?
Am fost dezamăgit şi mâhnit de eşecul referendumului, trebuie să recunoaştem cu toţii că vina e a tuturor, nu numai a politicienilor care au fost prea nepăsători şi trufaşi cu ei , nici numai a alegatorului care nu i-a pasat, ” lasă că se duce vecinu sa voteze, eu ies la alea mai importante ” şi nici a comuniştilor, care cu toată zarva lor de boictorare a fost de fapt un “fâs”, nu au facut nimic cu boicotul lor, numai de râs s-au facut.
Sondajele arată doar opinia alegătorului , dar de la a vrea până a face este un pas uriaş, care politicienii trebuie să îl ia în considerare în următorul scrutin electoral.
Mereu am fost alături de voi şi voi fi în continuare până la caăt de drum, deşi nu mereu mi-a fost uşor să înţeleg unele lucruri la voi.
Cea mai importantă parte dintr-o călătorie a unei vieţi nu este destinaţia, cât de repede ajungi acolo ci drumul pe care îl parcurgi este cel mai frumos lucru.
Semnat,
Un român din partea stânga a Prutului


[...] » Scrisori către Basarabia (I) Mai vezi » Anunțuri | JOBuri | Știri | Horoscop | Meteo | Sondaje Articole [...]
Vezi-ti de treaba.
Dar tu cine esti de iti permiti sa imi zici sa imi vad de treaba ? Esti vreo figura politica, jurnalistica, culturala sa ai dreptul sa iti poti exprima cu atata nonsalanta fara nici un argument bine expus ?
Probabil oi fi si tu vreun “amator” sau vreo “amatoare”
Nu sunt pesimist,dar facand o analiza minutioasa se pare ca indiferenta cetateanului va fi platita scump.Prea scump !
Bucuria din 2009 ca”au venit ai nostri” a fost compromisa…
Cei care au acces la listele electorale pot face o concluzie mai clara despre motivele esecului, studiind componenta participantilor. Noi putem doar sa ne spunem parerea curat subiectiv.
Parerea mea este ca s-au cam lasat pe tanjala cetatenii rm, o parte din ei. Altii au considerat ca problema va fi rezolvata de catre politicieni printr-o minune, iar participarea lor este asa, facultativa.
Totusi, sunt si motive de bucurie sau satisfactie daca vreti, care ca efect sunt contradictorii. Doar doua:
>- majoritatea participantilor la referendum au inteles ca presedintele trebuie totusi sa fie ales de catre popor – o legitimitate dubla a puterii de stat (parlament ales de popor, presedinte ales de popor)
<- presedintele va trebui sa fie ales totusi de catre o alianta (in cazul de fata AIE, speram) deci, Lupu sau oricare o fi el, nu va putea dicta chiar de capul sau. Alianta – Check and balances doar ca in absolut alte conditii. Poate e prea naiva aceasta perceptie dar desi comuistii spun ca alianta este de carton, aceasta are totusi rezultate palpabile incontestabile dupa un an de guvernare, desi fara presedinte in fruntea tarii…
Chiar daca sunt contradictorii aceste doua "satisfactii" … anume caracterul lor contradictoriu ii caracterizeaza pe cet rm si poate fi considerat al treila motiv pt care a esuat referendumul. Adica, dupa parerea lor "Eh, da' shi, ii ghini s-asa, s-asa".
lasa-ne-n pace cu articole tale siropoase, in prima jumatate1 enumeri tot fel de rezultate fara macar un link de referinta la ceva date empirice. Blogul tau e o apusoara amestegata de angajament politic, n-as citi blogul tau asa de placerea sau in scop informativ.
“1 Rezultatele se văd şi pe plan internaţional, sunteţi văzuţi mult mai bine decât românul din stânga Prutului, banii de la instituţiile internaţionale au venit fără nici o ezitare, fonduri nerambursabile sunt din ce în ce mai multe pentru voi la dispoziţie. Asistenţă în domeniul juridic, economic, politic vi se oferă cu mare generozitate din Vest.”
Ce aberatii !!!intradevar rezultatele se vad doar prin declaratii de presa, pe kilometri de hartii, pe marirea taxelor la tot ce este posibil… si prin numaru tot mai mare de masini cu numere romanesti parcate in fata ministerelor.
Salut,
Nu esti obligat sa imi citesti blogul daca nu iti place , exista intotdeauna optiunea de a evita , faptul ca ai citit si ti-ai exprimat o opinie este clar ca esti interesat de ceea ce am scris si te incomodeaza cu adevarat ce am scris.
Mentionez ca nu este un raport al AIE ce a facut ci doar o ipotetica simulare a unei scrisori simple adresate de catre un roman simplu catre basarabeni.
Eu te mai astept pe la mine , nu ma supar, oricine are dreptul sa isi exprima o opinie !