Sunt momente in viata cand “nebunu” are mai limpede gandirea, din pacate ea dureaza deobicei cateva secunde, in cazul lui Voronin ea a durat cateva minute ( demna de cartea recordurilor ) ,si de ce spun asta?
Va arat mai jos cateva fragmente data de Voronin intr-un interviu:
Într-un interviu acordat în ziua alegerilor, Voronin a susţinut cauza majorităţii simple în eventualitatea unui al treilea scrutin în parlament.
„De regulă ar trebui să fie aşa: dacă preşedintele nu este ales din primul tur, rămân doi candidaţi. Dacă nu este ales nici în turul doi, de ce n-am coborî minimul de voturi necesare până la majoritatea simplă, adică jumătate de parlament + un vot? Ce-ar fi nedemocratic în această soluţie?”, se întreba în interviu Vladimir Voronin.
Printr-o ironie a sorţii, el a avansat soluţia cu doar câteva ore înainte să fi aflat rezultatul alegerilor, la care nu comuniştii, ci partidele opoziţiei, luate împreună, au obţinut majoritatea în Parlament.
Vladimir Voronin a mai spus că partidul său va înainta din nou candidatura Zinaidei Greceanăi la preşedinţie. În ceea ce-l priveşte, Voronin a susţinut, tot aşa cum a făcut-o înainte de alegerile din aprilie, că ar prefera să fie un simplu deputat, continuînd să conducă partidul.Pentru că astăzi, spune Voronin
„ într-adevăr sunt ca un dictator cu cele trei funcţii: preşedinte în exerciţiu, preşedinte al Parlamentului şi lider al partidului de guvernare.
In acele momente de cumpana, pana si nebunul recunoaste ca e nebun, iar in acest caz, Voronin a recunoscut ca e ca un dictator, diferenta e ca…este chiar un dictator, ma scuzati ….a fost deoarece Voronin a cazut si acolo va sta pana la adanci batraneti, alaturi de nebuni si schizofrenici numarand voturile mortilor.