Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Editorial’ Category

Rep. Moldova, cunoscuta ca si Basarabia se afla de ceva timp intre doua punti – nu se stie catre ce se indreapta catre democratizare sau inapoi la comunism?

Absenta mea din mediul blogosferei a fost una binevenita in care am putut sa devin observator si nu participant pentru o perioada de vreme in care a trebuit sa analizez atent modul in care sa indreapta Basarabia. Desi sunt un sustinator al proiectului AIE, nu ma pot abtine sa nu imi aduc criticile , stiind foarte bine ca toate partidele au si interesele lor uitand de promisiunile facute tinerilor din 7 Aprilie ( sau asta e deja uitata de catre ei ? ).

Foarte curios e ce se mai aude cu acel dosar, nici un inculpat, nici un vinovat, de parca nici nu s-a intamplat, de parca nici nu au murit cativa tineri, cine sunt ei? De fapt ce ne mai batem capul cu 7 Aprilie, e deja istorie.

De ceva vreme am analizat atent ce lipseste actualei guvernari ca sa fie eficienta, cum toata lumea e cam plictisita mai de tot ( de AIE, de comunisti etc ) , m-am gandit sa aduc si eu o contributie, cu toate ca stiu ca nimeni din actualii policieni chiar daca vor citi aceste randuri se vor gandi, isi vor turna un pic de vodka ruseasca si vor rade ( ia uite-i si pe astia cum isi bat capul …degeaba ) , dar asta simt eu acum ca trebuie sa o spun.

Un plan bine pus la punct , de dezvoltare pe termen mediu de implementat in Basarabia, ceea ce daca AIE ar realiza si ar concepe un astfel de concept de dezvoltare, l-ar vota in Parlament si ar trece la treaba poate Basarabia in cativa ani nu o sa o mai recunoasteti.

Cum lor le lipseste initiativa, atunci am sa o fac eu, am conceput un “Plan de actiune in 7 puncte” pentru Basarabia, in propria mea viziune cum as vedea eu realizarea modernizarii in 8 ani de guvernare ( adica 2 mandate date AIE de catre actualii alegatori ).

Nu sunt un expert ( gen organizatia “IDIS Viitorul” sau vreun profesor sau analist) , parerile si opinile sunt personale si reflecta analiza mea atenta ca observator a evenimentelor ce s-au intamplat in ultimele 6-7 luni de cand nu am mai dat nici un semn de activitate.

Planul de Dezvoltare in 7 Puncte

I) Coeziune si Asistenta in domeniul Social

1) Creearea si Dezvoltarea unor politici sociale de protejare a celor defavorizati in diferite anotimpuri si situatii critice

2) Masuri sociale de protejare a persoanelor cu handicap in societate in fata discriminarii in randul institutiilor guvernamentale si integrarea lor in diferite medii de lucru, de angajare. Angajarea persoanelor cu handicap care sunt calificate si cu potential , in randul structurilor guvernamentale pana la o rata de 10-20% in randul bugetarilor

3) Colaborarea internationala cu diferite structuri de ajutor pentru a asigura un nivel optim de asistenta in cazul unei incapacitati a statului de oferire a ajutorelor in acel moment

4) Dezvoltarea unui fond de rezerva nationala pentru dezastre si ajutor social/umanitar in cazuri de forta majora de calamitate, sau in cazul falimentarii statului dpdv financiar

5) Promovarea diferitelor programe de integrare a persoanelor pensionate in activitati sociale, economice si in folosul comunitatii, ajutand astfel dezvoltarea unui simt civic responsabil in cadrul pensionarilor

6) Integrarea tinerilor cu handicap in activitati ce pot ajuta statul , si pot face un bine ajutand o generatie sa se integreze mai bine in societate

7) Creearea unui sistem national de recompensare si calificative ( prin diferite premii si medalii instituite special ) pentru programe in folosul comunitatii prin voluntariat in care sa lucreze atat tineri cat si adulti si pensionari, creeandu-se un sitem de valori sociale si o responsabilitate mai mare fata de mediul inconjurator.

(more…)

Advertisement

Read Full Post »

Titlul nu este şocant, nu este violent şi nici obscen , reprezintă doar o parte din realitatea din Basarabia. Unii preferă să o numească Republica Moldova independentă etc etc. , alţii preferă să îi spună doar Basarabia iar o mica parte doar “Molotov”.

Aflându-mă deseori în Moldova, am dat mereu peste aceeaşi problemă de comunicare cu mulţi comercianţi, de ordin lingvistic – ei vb. numai ( sau aşa doreau ei ) limba rusă iar eu numai limba română, şi tot aşa treceam mai departe nezicând sau necomentând deloc la adresa acestora.

Ultima vizită în Moldova mi-a oferit o altă perspectivă, dacă timp de zeci de ani “vorbitorii” de limba rusă au făcut legea în Moldova, acum după 20 de ani de la declararea aşa zisei numite “independenţe” , banul face legea.

Un scurt exemplu cum puteţi pune la punct un vorbitor de limba rusă “exclusiv” care nu ştie limba română – cum în Chişinău găseşti f. mulţi comercianţi vorbitori de limbă rusă iar de română “niet” atunci tot ei sunt legaţi de banul cumpărătorului, de ce ei să facă legea când eu pot să “dictez” cum merg lucrurile.

Aflându-mă în Chişinău cu diverse cumpărături, la fiecare comerciant care îmi răspundea în limba rusă insistam să îmi explice cu detalii şi cu amănunte în limba română, căci eu nu cunosc această limba “cotropitoare”. Uite aşa la fiecare comerciant la care am trecut a trebuit să se chinuiască să scoată 2 cuvinte în limba română, iar partea cea mai frumoasă este la cei care nu cunoşteau deloc limba română, stăteam cu mare plăcere sa vad cum încerca şi se străduia să lege un substantiv de un verb pentru a îmi spune cum se numeste acel produs şi cât costă. Văzând că a reuşit această performanţă, treceam mai departe şi îi ceream să imi explice de unde provine, ce calitate are… misiune imposibilă pentru vorbitorul de limba rusă, plăcere pentru mine.

Aşa cum banul face legea în zilele noastre , de ce nu să folosim beneficiile acestui efect.

Mai jos veţi regăsi pe scurt cum să vă impuneţi, foarte simplu şi eficient –

1)  Cereţi mereu la comerciantii şi vânzatorii care vb. numai limba rusă să vă răspundă şi să vă explice strict în limba română

2) După ce reuşeşte să vă dea 2 cuvinte în limba română, nu ezitaţi să îl puneţi să vă explice detaliile produsului…tot în lb. română

3) La sfarşit, îi multumiţi pentru efort şi sfătuiţi-l să facă cursuri de limbă română dacă doreşte să cumpăraţi de la el

4) Iar la sfârşitul zilei, să nu uitaţi să treceţi pe la comerciant să îi arătaţi ce pierde dacă nu ştie limba română – îi arătaţi un produs asemănător care l-aţi cumparat de la un alt vânzător care a ştiut să vă explice în lb. română

Respectul faţă de limba română noi îl impunem.

Read Full Post »

În ultima perioadă asistăm la tot mai multe desecretizări ale fostei guvernari comuniste. Trebuie să recunosc că multe dintre acestea sunt foarte interesante, care oferă o imagine clară asupra modului în care Voronin conducea ca un “despot” mai degrabă decât ca preşedinte. PCRM fiind doar o cortină pentru planurile lui “nebănuite” şi încă nepuse în aplicare.

Faptul că guvernul actual îşi asumă o asemenea acţiune de desecretizare a unor scrisori care au aprobarea de secret de stat asta implică o deschidere importantă spre transparenţă în luarea deciziilor.

Cu toate acestea trebuie să recunosc că sunt şi dezamăgit de un lucru, de ce desecretizările sunt făcute selectiv şi nu complet pe toată perioada comunistă, în fond dacă aţi dat startul unei asemenea acţiuni care trebuie să recunoaştem mai rar s-a întâmplat şi în ţările din Vest să fie dezvăluite asemenea lucruri, atunci faceţi-o complet, corect şi transparent.

Dl. Vlad Filat , desecretizaţi toate notele guvernului începând din ’90 până astăzi, aşa vom cunoaşte adevărul despre Transnistria şi alte secrete de stat ce au împiediat Moldova să fie altfel decât ceea ce e astăzi, cineva va trebui să facă asta, puteţi intra pe uşa din faţa a istoriei sau să ieşiţi pe cea din spate fără să îşi mai amintească nimeni de dvoastră, alegerea vă aparţine !

Read Full Post »

Rolul culturii într-o societate a fost mereu de a transcende graniţe, de a depăşi bariere şi de a uni ţări şi pe cetăţenii acestora.

În Republica Moldova, ea are alt rol – rolul capitalismului exacerbat, de minimalizare a importanţei desfăşurării evenimentelor culturale şi media, ajutorul oferit ONG-urilor studenţeşti este aproape inexistent.

Am văzut multe minuni în Moldova, dar aceasta o depăseşte pe toate celălalte. Dacă nesimţirea nu avea nume până acum, se pare că m-am înşelat. Ori de câte ori voi rosti cuvântul “nesimţit” imi voi aduce aminte de conducerea Teatrului de Operă şi Balet din Chişinău.

Promovarea şi încurajarea evenimentelor culturale este de ordinul istoric, acum este la modă cât de bine poţi să arăti ca esti prost, incult şi manelist.

Iar dovoada vie este plata în valoare de aprox. 100.000 Lei Moldoveneşti ( aproximativ a 10 MII EURO ) imputată unui ONG studenţesc basarabean pentru un eveniment cultural organizat în faţa scuarului Teatrului de Operă şi Balet din Chişinău , vi se pare prea puţin pentru zilele noastre nu?

Ca să aducem şi o completare bonus – evenimentul care a fost taxat cu suma fabuloasă şi “nesimţită” de mai sus este adresată Organizaţiei Studenţilor Basarabeni Bucureşti din România.

Pentru directoarea Valeria Seican, a Teatrului de Operă şi Balet am doar indignare. Partidul Democrat prin intermediul actualului ministru al INCulturii, Boris Focșa (membru al echipei de guvernare al PD) şi-a făcut bine treaba – promovarea prostiei în Moldova.

Scuarul din faţa Teatrului este rezervat numai promovării îndobitocirii, prostiei, inculturii şi a falsului adevăr istoric.

P.S.: ” Am convingerea că nu are rost să înalţi castele dacă nu speri din toată inima că vei locui în ele “ -> un mesaj adresat oamenilor încă cu bun simţ din cadru AIE să salveze şi ultima picătură de demnitate a basarabenilor la alegerile electorale din noiembrie !

P.S.S.: Dacă vă întrebaţi vreodată oare cum arată “conducerea”, mai jos puteţi vedea poza directoarei Valeria Seican.

Read Full Post »

În data zilei de 23 Septembrie 2010, un eveniment a şocat şi surprins o întreagă societate cât şi pe actualii politicieni –  Procuratura Generală a cerut legislativului ridicarea imunităţii deputatului şi a fostului preşedinte al Moldovei – Vladimir Voronin.

De ce am menţionat suprinsă , pentru că toate acţiunile procuraturii ori erau prea lente, ori erau tergiversate şi nici un oficial nu a fost incriminat sau cerut să I se ridice imunitatea pentru cercetare penală.

Am observat în decursul zilei de ieri, o oarecare suprindere şi din partea preşedintelui M. Ghimpu şi al altor membrii politicieni, de aceea tind să cred că aceasta nu este o acţiune vehementa al AIE , tind să cred că aici e vorba de alte jocuri politice mult mai complicate. Am să încerc să ofer câteva variante plauzibile cu explicatii logico-argumentative.

–         > În data de 16 Septembrie , partidul lui Marian Lupu a semnat cu Partidul Rusia Unita, formaţiune condusă de premierul Federaţiei Ruse, Vladimir Putin un acord de colaborare

–         > În legislativul din data de 23 Septembrie, Marian Lupu a făcut câteva acţiuni sfidătoare la adresa şedinţei Parlamentului, fiind o premieră de când PD a încercat să boicoteze oficial şedinţa legislativului

–         > În data de 22 Septembrie apăreau deja primele semnale că procuratura va cere ridicarea imunităţii a unui deputat comunist – Anatol Păpuşoi

–         -> În cadrul şedinţei legislativului din data de 23 Septembrie, când toată lumea se aştepta să se discute despre ridicarea imunităţii lui Anatol Păpuşoi, de la procuratura generală a parvenit încă o solicitare , dar de data asta pe numele lui Vladimir Voronin

Se ştie de ceva timp, că Procuratura Generala aparţine partidului AMN cu anumite elemente de decizie ai PD-ului ( care acesta controlează şi SIS-ul ). Întrebarea vina cam aşa – “De ce tocmai acum procuratura a prins aripi , şi nu înainte când avea mai mult timp şi şanse reale?“

De aceea am formulat câteva opţiuni foarte interesante referitoare la aceste evenimente recente:

1)      Cererea procuraturii pentru ridicarea imunităţii a doi deputaţi comunişti ( Anatol Păpuşoi şi Vladimir Voronin ) poate avea legătura cu recenta semnare a acordului de colaborare între formaţiunea lui Lupu şi al lui Putin , ceea ce se doreşte este o eliminare de pe scena politică a comuniştilor şi de rusificare a democraţilor lui Lupu şi Diacov

2)      Această “ameninţare” a procuraturii poate să fie de fapt un mod de constrângere din partea factorilor de decizii ai Rusiei asupra partidului comuniştilor, de ordin socio-politic ca în cazul revenirii comuniştilor la putere să nu uite cine “conduce” de fapt partidul

3)      Totodată, ar putea fi şi influenţa Occidentelui şi a serviciilor secrete occidentale , constientizând posibilitatea revenirii comuniştilor, acestea să fi activat elementele din cadrul procuraturii pentru a constrânge şi a decredibiliza PCRM-ul , luând în considerare recenta vizita a celor doi oficiali din Germania şi Anglia, este un semn destul de puternic pentru susţinerea a factorilor de decizie pro-occidentală din cadrul AIE în contrapondere cu cea a Rusiei ( PD-ul lui Lupu şi Diacov )

4)      Deşi poate nu ultima opţiune, dar cea mai “necredibilă” este ca acest eveniment de ieri se datorează eficacităţii procuraturii

Vom vedea săptămâna viitoare, când se va decide soarta imunităţii celor doi deputaţi – praf în ochi sau începutul declinului către închisoare al lui Voronin ?

Voi ce părere aveţi ?

Read Full Post »

Older Posts »